Iubesc dictatura pentru ca ma simt liber

Simplu de tot, iubesc dictatura pentru ca ma simt mai liber. Atfel nu poate exista. Liberalism? Parodie! Liberalismul merita un premiu Oscar, pentru cea mai bun regizor, pentru cel mai pun actor principal si secundar, pentru cel mai bun machiaj, cele mai bune efecte vizuale, cea mai buna scenografie, cele mai bune costume etc. De ce nu? Are o experienta impunatoare de mai bine de doua secole. Scopul teatrului antic era obtinerea catharsisului, adica purificarea spiritului prin trairea sufleteasca a jocului teatral, spectatorul urma sa fie sustras din realitate si transpus in lumea scenei, traind aceleasi sentimente si evenimente alaturi de actori, erau insasi partasi al actului teatral. Liberalismul chiar a luat aceasta experienta in mod direct si serios, implimentidul la nivelul masei, incercind sa-i produca acest catharsis al fericirii printr-un act teatral. Tragedia consta defapt, ca acesta stare de catharisis poate dura intreaga viata, atita timp cit esti idol al liberalismului si nu doresti sa parasesti spatiul de linga scena.
Defapt e minunat, ce conteaza daca individul este dus in eroare sau nu, daca el se simnte fericit? Oare ce este mai bine, o suferinta intr-o dictatura sincera, sau o fericire intr-ul liberalism teatral? Cred ca fiecare ramine sa-si aleaga. Orientarile anti-sistemul liberal si democratic, urla in gura mare, despre aceast act regizoral al liberalismului, iar cetatenii traesc intr-o iluzie a realitatii formata prin mass-media. Ei si? Ce conteaza, de e manipulat sau nu? Daca pina la urma, el considera ca aceasta este un lucru fericit? Moldoveanu de dupa alegirile parlamentare din 29 iulie 2009, traind in aceeasi mizeria, e mai fericit pentru ca, sistemul liberal ii dicteaza iluzia fericirii, ce conteaza? Dar e fericit! Conteaza cum obtinem fericirea? Fie sincer, fie manipulat? Care e diferenta? Inselarea de sine, a existat de la inceputul zorii omenirii si va finisa cu apusul acestuia, omul mereu a avut in creierul sau careva mituri sau reprezentari iluzorii, dar in fine acele mituri sau steriotipuri l-au facut fericit. Ce sa facem acum cu cei morti din veacul al XI-lea, sa-i trezim si sa le zicem ca ati fost prosti in privinta formei pamintului? Au trait si ei o inselare de sine, dar ce conteaza? Ce conteaza pentru mine forma universului, ca ar fi una finita sau infinta? Pot sa cred una sau alta, dar nefiind nici una! Acuma ce sa fac? Sa strig in potriva universului ca nu-mi face dreptate si ca nu mi se reveleaza cu sinceritate? Universul fizic, isi impune iluziile sale, precum si structura politica a liberalismului. Eu ca victima, nu port nici-o vina, pentru ca, mie asa mi s-a zis, ca este adevarat si corect. De ce eu trebuie sa cunosc adevarata scena politica? Si daca eu as cunoaste adevarul politic, as putea eu cumva influenta asupra ei? Pe naiba, poporul n-a avut niciodata puterea asupra ei. Asa ca anticonspirationsitii, isi produc ei insasi iluzii false.
Defapt totusi nu e chiar asa.
Roger-Gerard Schwrtzenberg afirma ca, odata cu expansiunea sistemului mediatic, asistam la aparitia unui nou tip de cultura politica, "cultura de spectacol", care este una mai periculoasa decit cultura de supunere intr-un sistem dictatorial si regimurile nedemocratice din tarile lumii a treia. Cultura politica dictatoriala, este una sincera si directa, individul este constient de aceasta, isi cunoastele limetele sale in societate, cit si pozitia sa, cunoaste mecanismele sistemului politic, dar ramine pasiv, fara sa influenteze deciziile puterii. Iate ce noteaza acest autor: "Dimpotrivã, cultura de spectacol nu este decât simulare, artificiu, parodie. Este reprezentarea înşelãtoare a democraţiei, simulacru culturii de participare. Individul se crede liber, activ, influent. Se crede un actor al sistemului politic, când în realitate nu este decât un spectator, pãcãlit, amãgit de jocul politicii, pe fundalul micilor ecrane şi dupã perdelele cabinelor de vot. Oare cum s-ar mai putea revolta el, dacã se crede un cetãţean satisfãcut, care participã la exercitarea suveranitãţii naţionale? Cu toate acestea, el nu participã la aceastã mai mult decât participã spectatorul unui meci de fotbal la acţiunea sportivã...În acest fel, cultura de spectacol înlocuieşte în mod insidios cultura de participare, iar spectacolul politic înlocuieşte democraţia"
In fine, un ceva adevarat. Dar totusi, unde este diferenta? Probabil totusi tine ceva de demnitate, in care in sistemul liberal, participind liber la ea, oligarhii, te transforma intr-un idiot. Asa ca ma ma simt mai fericit intr-un sistem totalitar ca supus, conform legilor naturale si ar ierarhiei universale.


Ar putea sa-ti placa si:
Dosarul 3