Cine prefera pe Elena, pierde darurile Inonei si a Paladei

"Cine prefera pe Elena, pierde darurile Inonei si a Paladei" F. Bacon
 Nici nu stiu, nici nu ma intereseaza in ce context a utilizat Bacon aceasta expresie, ma intereseaza doar sensul expres ce tisneste din aceasta afirmatie. Traducerea ar suna astfel: "Cine prefera frumusetea, pierde darurile intelepciunii si a puetrii", Amintim ca expresia rezida din cauza razboiului Troian. 
  Dar e de la sine inteles chestia aceasta, nu? E posibil cumva ca omul sa posede si dragostea si ratunea si puterea in acelasi timp? Pentru mine imi suna a idealism utopic, din doua motive, prima dintr-un fact natural, al doilea dintr-un fact logic. Prima releva defapt natura umana si capacitatea sa extrem de limitat de a stapini cimpul magnetic si tensiunea format dintre sentiment si ratiune. Adoua este pur si simplu o excludere logica reciproca dintre aceste doua sfere ce se afla in contradictie.
  Pai ma gindesc ca daca ar fi omul un zeu, daca ar fi intru-citva posibil ca el sa stapineasca cu capacitatile si instrumentele sale natural toate fortele instinctuale, rationale, spirtuale sau material cu tot dualismul polarizat dintre ele, puse la dispozita de natura in fata sa, pentru a le culege sau a le asimila, stapinindule fara ca acesta sa intre in conflict dialectic, atunci in aceste conditii, omul s-ar fi realizat ca conditie umana, desavirsinduse ca fiinta, realizarea si indeplinirea sensului sau teleologic. Atunci nu ne ramine decit sa ne imaginam pe acest om realizat in toate sfere si dimensiuni, posedint absolute totul, realizind si un echimbru intre ceea ce el detine, intre sentiment si ratiune, dragoste si putere, spiritual si material, dorinta si necesitate etc., vom observa lesne ca acest om va fi unul plictisit de viata dupa conditia freudiana, unde remarca faptul ca suferinta rezulta din nesatisfacerea unor pulsiuni sau dorinte, insa daca acestea sunt realizate atunci survine plictiseala. Deci va rezulta un om, plasat intr-un sistem inchis si conservator. 
 Insa cel ce a creat natura umana, tocmai intentionat si cu buna inteligenta la creat intr-o forma imperfecta, cu o putere de capacitate fizica, spiritual si intelectuala foarte limitat. 
 Omul e ca o mica cutie cu dimensiuni finite, ce are plaste inaintea sa o multime de obiecte sau lucruri, care in unitatea lor depasesc cu mult capacitatea cutiei de a le ingloba pe toate. Insa dorinta omului tinde sa posede toate aceste lucruri, incepind cu dragostea si terminind cu puterea, sa le stocheze pe toate in interiorul sau. Insa ghinionul e ca nu e cu putinta acest lucru. El poate ingloba o parte infima de mica dintre toate acestea, pina cind capacitatea sa ca volum este saturata cu tot felul de chestii alese sau mostenite. Insa mereu la un moment dat, se doreste un lucru cu un prêt nespus, dar se trezeste ca acesta n-are cumsa-l mai stocheze in interiorul sau, fie ca este inaccesibil, fie ca este incompatibil. Unica conditie ca posibilitate pentru posedarea acestui lucru, este jertfa si ideea de sacrificiu. Lupta eterna umana ce o poarta pentru un anumit lucru. A jertfi ceva din tine, pentru a obtine un altceva. A lepada ceva din acea cutie, pentru a face loc alteia. 
  Aceasta in mod particular se refera si cazului printului Paris, dar si a ideii generale de dobindirea a frumosului. Insa pentru obtinerea a ceva, nu este renuntarea al orcarui lucru inutil sau ales voit de noi spre abandon, dar tocmai opizitia obicetului dorit, pentru a nu crea tensiuni intre acestea. 
 In cazul frumosului, nu este renuntarea a uritului, dar a incompatibilitatii lui de cele mai dese ori, si acestea ar fi anume puterea si intelepciunea, care ambele tin de facultatea rationala, prin acelasi reductionism, frumosul nu e rational ci sentimental. Suntem deci pe platforma generala a celor doua facultati umane, aflate in opozitie, care as zice ca se afla intr-un raport cantitativ invers proportional. Cu cit mai multa ratiune, cu atit mai putin sentiment si invers. 
Aceasta este si lupta contrariului sau dialecticismului lui Hegel, care enunta ca viata si progresul este o lupta a contrariilor, tocmai ceea ce-l face sa se afle intr-un sistem deschis dfierentiat de un sistem inchis. Omul renunta la una, poseda altceva, apoi simte lipsa primului si cauta sa se intoarca inapoi, dar iarasi apare nevoia sacrificiului. 
De aici dintr-o explicatie generala, este inteles de ce cel care cauta frumusetea, pierde puterea si inteligenta. Frumosul ca sentiment, fie dragostea ca exemplu, care ridica furtuni violente sentimentale, provocind convulsii si crampe neuronale, in care inteligenta este perturbata si ratiunea paralizata, fiind subminate si ingropate. Ca efect acestora urmeaza si prabusirea puterii, caci seva puterii este insasi intelienta. 
 Atunci omul nu mai poseda o logica rationala, ci una pasionala, din motivul caruia omul e in stare sa procedeze pentru dragostea si frumusetea sa, cele mai sublime sau cele mai grotesti, cele mai inaltatoare sau cele mai josnice lucruri, dar aceasta numai in dependenta de context. Cine este stapinit de aceasta logica pasionala, este in stare sa cristalizeze un obiect vulgar, fara nici-o doza de rationament ca parte obiectiva. 

  In concluzie aceasta afirmatie “cine o prefer pe Elena, pierde darurile Inonei si a Paladei” este una destul de fireasca si necesara. Ramine doar faptul ca fiecare sa-si aleaga din ele pe cel care-i prieste mai mult. Un Hitler daca alegea dragostea, nu mai devenea un Hitler, era sa devina un biet romantic ce cinta seara serenade pe la colt de strada. Si nici un Eminescu, nu era un Eminescu daca ar fi preferat puterea…

Ar putea sa-ti placa si:
Soarta filosofului - groapa