E cam complicat sa gasesti un “schizofrenic” sanatos, in care sa iti poti pune sperantele tale in el, in posibilitatea gasirii unui limbaj constructiv. Aceste specii de oameni sunt extremi de rari, ii putem gasi doar in unele vizuini mici si inguste, descoperindui cam ghebosi, cu 3 perechi de ochelari si rozind citeva carti de dogmatica ortodoxa si altele de liberalism satanic, iar in jurul lor plutesc roiuri de carti cu continut si tematica extrem de diverse si contrarii, cu toate ca aceasta nu e un imperativ. Personalitatea lor, (defapt este greu de etichetat acesti oameni cu termenul de personalitate, caci acest termen implica o caracteristica determinata si finita) reprezinta un cadru multidimensional si multilateral, respectiv inglobind si o suma de euri total diferite, spre exemplu un “eu” conservator si altul liberal, unul musulman si altul budist etc. Mai corect zis, aceasta “specie” este determinat totusi de un “eu” central pe care il adora, care ii determina fiinta sa de fi intr-un anumit mod, dar el poate transmigra usor in tiparul altui “eu” in dependenta de necesitate, caz si context, un caracter foarte flexibil si empatic.
Restul oamenilor, marea majoritate, sunt foarte simplu teferi la cap, ei nu-s nebuni, caci tocmai “sizofrenicii” is nebuni, caci acestia se pot dedubla de persoana lor centrala, defapt ei nu-s nebuni, dar asa sunt catalogati de alti nebuni, care nu-s nebuni, dar sunt perfect teferi, adica masa. Oricum ii putem numi nebuni si pe unii, si pe altii, intrucit nu despunem de nici-un etalon obiectiv de a masura gradul de nebunie. Etalonul e doar propria noastra fiinta subiectiva.
Dar cu acesti oameni teferi, nu ai ce discuta, anume pentru faptu ca nu-s nebuni, caci nebunia implica caracterul de imprefectiune, dar acestia nefiind nebuni, dar sanatosi, deci sunt perfecti. Caci acestia s-au instalat déjà intr-un confort psihologic al inaltei lor intelepciuni si desteptaciuni. Pentru ei este deja totul evident, clar si definit, adevarul insusi este instalat in ei. Or tocmai egocentrismul lor, reprezinta unica premiza a adevarului, restul e prostie. Considerarea auto-realizarii personale, sau altii auto-suficienti, instalati extrem de rigid de propria lor dogma, ca trenu de cale ferata, fie ea dupa propria lor inventie, fie preluata din exterior, dar de cele mai dese ori, este marca sau amprenta societatii, doar genii isi pot crea dogma lor individuala. Pe acesti oameni ii voi numi “train-man”. Oameni dogmatizati rigid, prin credinta, opinie, cultura, idiologie sau stiinta! Orce alta informatie care nu e compatibila cu propriile lor convingere, este pe loc exterminata, impuscata, spinzurata, strangulata si elimanata, fiind considerata, o absurditate, o aiureala, o banalitate, un timpism bolnav, o erezie, o fantezie etc., si toate aceste acuzatii sunt fara nici-un spirit analitic si rational, lipsit de fundament si temei, decit doar dintr-un sentiment de repulsie a ceea ce este strain de propia lui dogma. Evident ca este firesc sa se reactioneze in acest mod, intrucit o careva abatere de la propriile lui convingeri ar reprezenta un atentat la confortul sau psihologic si la insasi viata sa. Exista calea ferata exista si trenu, trenu se simte destul de bine pe sinele lui, cind acestea il directioneaza, iar daca apare o mica abatere de pe şine, a si zburat trenul in prapastie, sau puneti liber trenu pe asfalt, apoi observatii comportamentul sau, concluzia vine de la sine. Asa-s cu oamenii dogmatic, adevarul lor e calea ferata, dar ei nu pot sa-si imagineze ca mai exista si alte caii ferate sau alte moduri de deplasare sau navigatie. Asta e diferenta si sizofrenicul nebun imediat isi poate imagina existenta unor idei paralele, unor universuri paralele, unor culturi paralele, alte paradigme paralele, in care cu cea mai mare usurinta, isi poate transmigra eul său intr-o oarecare alta posibilitate, el se simte absolute liber, granitele sale e doar ratiunea si propria lui putere de imaginatie, in rest zborul sau este liber ca si cel al unei vrabii.
N-am ce vorbi cu oamenii sanatosi, caci ei sunt deja impliniti, ei se considera deja acolo, sus la inaltimile intelepciunii, numai nebunii sunt imperfecti si mai smeriti, caci doar acestia stiu ca n-au nici-un adevar si nici habar de lumea aceasta, sunt in permanenta cautare, iar admitarea unor alte posibilitati cognitive, este o necesitate si un imperativ categoric de a se auto-realiza, iar daca se auto-realizeaza, atunci devin si ei dogmatici. Iar dogmatismul n-are nici-un adevar, caci adevarul nu poate exista in aceasta lume, prin urmare sub acest aspect, el (dogmatismul) nu-si are rostul. Dar rostul sau e altul, care aici nu ma intereseaza sa-l enunt. Prin urmare "sizofrenicul" ca sizofrenic, toata viata va cauta si va ramine deschis si flexibil...
Respect dogmaticii mai rationali, care inainte de a te extermina, iti preia ideea ta, o analizeaza sub aspect critic destul de profund, iar raspunsul său ti-l prezinta dupa citeva zile sau ani de gindire si cercetare, apoi argumentele sale daca sunt combative, atunci sa le expuna sub un rationament la fel de logic. Relatia in cazul acesta este deja cu totul alta, simti oricum ca ai fost receptat si respectat intr-o anumita masura.
Imi plac oamenii sizofrenici, cu ei si zeama de pui e mai gustoasa, simti libera cugetare si spiritul analitic, fantezia si imaginatia exploziva, simti ca esti receptat, discursul este unul constructiv, iar cu "train-man-ul" adica dogmaticul, ai impresia ca vorbestu cu gardul de fier, dar totusi la ei imi place doar sa-i ascult, ei sunt atit de convisni in ceea ce vorbesc, incit argumentul lor decurge pe un limbaj foarte rigid si, de la ei pot doar recepta ceva, pe cind sizofrenicului, aceasta calitate ii lipseste in mod natural, caci el practic de nimic nu este convins, iar daca o face, atunci face teatru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu