Un conglomerat de indivizi omogeni amestecati intr-un leant de vulgaritate formeaza in interactiune o societate. Formula chimica este foarte simpla, indivizi+vulgarism=societate. Cred ca este evident ideea, adica exista un grup de indivizi pe care-i uneste vulgarismul, mai mult sau mai putin, daca nu vulgarismul, utilizat ca-n calitate de liant, atunci poate fi prostia, daca nu prostia, atunci nebunia sau altceva de soilul lor. Aceasta este "pasta de masa" sau generatorul tuturor suferintelor si nenorocirilor. Este gaura neagra a fiintei umane, cine se baga in ea, risca sa-si piarda propria indentitate si inteligenta (evident daca o dispune). In ea nu poate exista nimic altceva decit acesti lianti.
Toata uriciunea, nebunia, prostia si mizeria suferintelor noastre isi gaseste radacina in societate si-n instinctul fals de socializare. Vorbesc de instinct fals, caci instinctul natural predomina doar la primii ani de viata, atunci cind socializarea este o necesitate pozitiva, pentru faptul de a deveni intr-o anumita masura om, in lipsa acesteia, umanoidul risca sa plagieze urangutanul. Insa pe parcusul vietii socializarea naturala, este slab conturata, ea doar se completeaza sau se resocializeaza. Prin socializarea naturala dobindim acele elemente care-l definesc pe om - cultura, limbajul, simbolurile, comunicarea, valorile, normele etc. Dar acestea socializarea este pozitiva pina la un anumit moment, pina cind se formeaza o baza conceptuala, care sa-ti permita sa te numeste pe jumate om, caci a fi om nu se finiseaza doar aici. Dupa acest nivel cauta in continuare debarasarea de societate si ar fi bine sa te cauti pe tine insuti. Dar omul urmeaza instinctul fals de socializare, pe care o primim fie prin educare familiala sau sociala. O socializare de care nu avem nevoie in mod real, o socializare care nu-si urmeaza decit indobitocirea.
Focul e ca si societatea, daca stai in apropierea focului, te incalzesti, e bine, iar daca te bagi in foc, te arzi, asta e societatea. Cel mai convenient este sa pastrezi distanta rezonabila fata de societate, atit cit este necesar. Cel ce trece aceasta distanta i se zice in Anglia "keep your distance" (pastrati distanta). Unica fericire sanatoasa este singuratatea.
In aceasta consta polaritatea ontologica umana, societatea in opozitie cu individualitatea sau singuratatea. Ambele modalitati iti ofera un mod de a fi. Ce ofera societatea si ce ofera singuratatea?
Este remarcabil cuvintul lui Aristotel "Fericirea este a celor ce-si sunt singuri de ajuns", tocmai de aici rezulta un fenomen, ca cei ce cauta sa se socializeze, isi simt goliciunea lor interioara sau pustiitatea sufletului, care incearca sa si-l realizeze, sau sa si-l indelpineasca prin altii, prin socializare. Insa socializarea isi are propriile cerinte de a fi acceptat in societate, ea iti cere sa fii ca totii, se cere neaparat sa fii om de rind si marginit, astfel trebuie sa te jertfesti pe tine, pentru a semana celorlalti, pentru a cistiga societatea. Nimerind in valul masei sau in efectul turmei, este necesar sa faci ce face si scoietatea, in caz contrat te simti ca un imbecil, caci cei lalti te privesc ca pe un idiot. Iar aceasta devina o boala incurabila prin sintagma "dar toti fac aceasta". Un astfel de om este pe treapta de jos a naturii umane, lipsit de inteligenta si valoare. Caci nu-si cauta fericirea in el insusi, dar o cauta in creierul altora, sa se realizeze prin altii, sa se simta om prin altii. In acest sens Chamfort zicea "fericirea nu-i lucru usor: e greu sa o gasim in noi si imposibil de a o gasi aiurea"
Insa ce poate oferi o socializare decit si prin prietenii, comunicari, placeri sociale, distractii, petreceri etc? Nimic altceva decit vulgaritate.
Ceea ce face pe oameni sociabili este neputinta lor de a suporta singuratatea, iar in singuratate de a se suporta pe sine. Goliciunea lor interioara ii mina in societatii, precum si-n calatorii prin tari straine.
Cu totul altceva putem vorbi de omul ce-si iubeste si traeste singuratatea. El nu mai este al masei, el isi realizeaza propria lui fericire, dupa cum zicea Cicero "Cel mai fericit cata sa fie acela care nu are intr-un nimic trebuinta de altii, ce si-a pus toate in sine."
Numai atunci cind ai o individualitate inalta si bogata, poti trai in fericirea singuratatii, numai in singuratate iti poti gasi pacea si armonia deplina. Omul cu o inteligenta mai inalta gaseste in singuratate doua foloase: intii de a fi cu sine insusi si al doilea de a nu fi cu altii. La Bruyere considera ca toate necazurile noastre vin acolo ca nu putem fi singuri.
Societatea se tine de pornirile primejdioase si vatamatoare fiindca ne pune intr-un raport cu niste fiinte a caror mare majoritate e rea ca morala si timpita ca inteligenta.
Schopenhauer exprima o analogie perfecta in diferenta dintre aceste doua moduri de a fi. "Societatea de rind se poate compara cu muzica ruseasca de cornuri, unde fiecare corn, nu are decit un singur ton si numai prin consonanta exacta a tuturor se produce o melodie. Caci monoton ca si cornul cu un singur ton este spiritul mai tuturor oamenilor, si multi din ei par a avea o singura idee, incapabili de a mai concepe si alta. De aici se explica nu numai anostia lor, ci si dorinta de a fi in societate si de a umba tot in gramada ca in mijlocul unei cirezi. Monotonia propriei sale fiinte ii devine fiecaruia din ei nesuferita, tot norodul se munceste cu propria-i nerozie, numai impreuna si prin asociere sunt ceva. Intocmai ca si cei cornisti. Din contra, omul plin de spirit este de comparat cu virtuoz, care isi executa singur conecrtul."
Astfel intelegem caracterul oamenilor de geniu, care nu-i vom vedea niciodata in companii sociale, in turme mici sau mari, la concerturi de masa, la un frigarui cu prietenii sau la tot felul de timpenii si prostii sociale.Numai pentru un asemnea om netulburat ocuparea cu sine insus, cu cugetarile si cu opere sale, este de neaparate trebuinte, numai pentru el ragazul este cel mai mare bine, toate celelalte sunt de prisos, ba daca le are, nu-i sunt adeseori decit o sarcina. Numai despre un asemnea om putem zice, asadar, ca punctul lui de gravitatie cade cu totul inauntru lui. De aici se poate intelege cum foarte rarii oameni de geniu, chiar cind au cel mai bun caracter, nu arata acel interes viu si intensiv pentru prieteni, pentru familie sau pentru stat, ei se pot lipsi si mingia de toate, numai sa se aiba pe sine insusi. In ei se afla mai mult elementul de izolare, si daca se deprind incetul cu incetul sa traesca printre oameni, atunci ar fi ca si cind ar fi cu totul straini.
Ar putea sa-ti placa:
Fluture si lava
Singurătatea e bună înainte de a purta ură față de alții, un fel de nebunie a singurătății, tot cu vulgarismul se leagă :). O bîrnă din ochiul propriu pe care nu s-au încumetat a o asemăna unii filosofi intimidați. În singurătate părerea inevitabil vine a fi corectă - ce satisfacție și autoperfecțiune, posibil din motiv că e unica? Ei lasă că construiește filosoful o concurență artificială :)
RăspundețiȘtergere